Am revenit...

N-am mai scris de mai mult de 6 luni pe blog si azi am decis sa revin.

Multe clipe au ramas in urma si multe altele urmeaza a fi traite. 

Ma simt supraincarata in tot ceea ce fac si abia astept luna februarie, care imi va oferi libertate si o noua experienta de neuitat! 

Am pasit cu dreptul in noul an de studii care se apropie cu incetul de sfarsit si am trait din plin fiecare moment al vietii de student.

Am incercat sa-mi scot fiecare masca pe care obisnuiam sa o port si am avut momente in care mi-am dat seama ca oamenii nici nu isi inchipuiau pe cat de nebunatica pot fi. 

Cert e faptul ca asa ma simt si eu mult mai bine si deja nu-mi pasa absolut deloc ceea ce vorbeste lumea despre mine, cu toate ca ma mint singura pe mine de fiecare data cand stiu ca fiecare vorba in plus ma atinge involuntar. 

Am inteles ca fericirea nu trebuie sa depinda de nimeni, ea vine de la mine si o data ce eu sunt fericita si oamenii din jurul meu devin la fel de fericiti!

Sunt libera si fericita, traiesc din plin fiecare moment, indiferent de locul in care ma aflu, si merg increzuta inainte!...

Totusi, pentru ca e iarna, a nins deja, mi-a ramas putin pana la vacanta si atmosfera de sarbatoare isi face simtita prezenta - as vrea sa vorbesc despre Craciun!

Anul trecut am petrecut Craciunul (7.01.2013) in fata salii de sport asteptand sa sustin examenul la Sport, ca mai apoi sa aflu ca de fapt profesorul fiind Ion, isi petrecea ziua numelui sau, si nu avea timp sa treaca pe la facultate. Dezamagita si cu gandul la ceea ce pierd, la mancarea de acasa si la probele ce urmeaza sa le am in urmatoarele zile, am petrecut ziua asemeni uneia obisnuite. 

Anul acesta insa, Craciunul il voi sarbatori alaturi de familie, asemeni celorlalte sarbatori de iarna care se incadreaza perfect in perioada vacantei de iarna. O luna petrecuta acasa, plina de stresul vizei Shenghen pe care trebuie sa o obtin si a cetateniei Romane la care trebuie sa depun actele, dar si plina de momente pe care le voi petrece alaturi de oamenii dragi si iubiti! Merg increzuta in viitor si in continuare ma bucur de fiecare moment al vietii, indiferent unde ma aflu, in Pitesti, in Chisinau, acasa sau oriunde in lume!

Răvașul de la tine

E vară răcoroasă între noi -

Atunci cînd este dorul de noi doi.

O altă zi cu vorbe prea puține,

Dar totuși clipa ne va aparține!

Confuză în momente de tăcere,

Dorințe adormite în vise de-o avere...

Momentele puține petrecute,

Se cer din nou reîncepute...

Minutele cerșite și trăite

Cu gînduri mii în clipe buimăcite...

Orașul e pustiu cînd tu nu ești cu mine

Și iar aștept alene răvașul de la tine!

Când...

     

     
       Când timpul este o obsesie si dorul se face mai simtit...Când ai senzația că îi înjuri pe toți din jurul tău și peste ceva timp înțelegi că ești doar afectat de impresii banale...Când ai lăsa totul baltă din simplu motiv că nu te simți bine acolo unde ești, cânt te simți străin la un colț de masă, atunci e timpul: E timpul să te-ntorci acasă!
     Sună mai mult a stres și despresie...păi cum aș putea să mă simt atunci când oamenii cei mai dragi mie, sunt departe de mine și sărbătoresc ziua de 9 iunie, care are o valoare majoră pentru ei (și pentru mine în același timp)!?
Se apropie un alt examen, după care mai urmează încă altele două...Ce poți să mai simți în acest caz, indiferent de siguranța că le vei da cu bine, apare acea frică, care începe de la simpla frază: „Dar dacă...”
      Dacă aș fi acasă, la sigur m-aș plictisi în scurt timp, căci drumurile m-au îndepărtat de obișnuința de a fi acasă pentru mai mult de 2 luni...Mă simt ca pe ace și mă bucură fiecare posibilitate de a evada la Chișinău, pentru că acolo întotdeauna găsesc mult mai multe străzi pline de amintiri frumoase, petrecute alături de cele mai bune prietene în anii de liceu.
Poate că e timpul să mă las de trecut, dar cum aș putea să o fac atunci când până si anumite cântece îmi amintesc de frumoșii ani de liceu, care au fost grei, dar și speciali în tot sensul cuvântului!
       Dacă aș fi acasă, aș fi în siguranță și aș cunoaște acele momente în care oricând aș dori, aș putea să îi sun pe cei dragi și cel mai important e că aș putea să îi văd, în orice zi, la orice oră, i-aș putea îmbrățișa și le-aș fi alături ori de câte ori simt necesitatea.
       Și acesta este doar un început...poate că ar fi bine să mă obișnuiesc deja cu trecerea banală a timpului care are o valoare majoră, să aștept în continuare „vacanțele” ca simbol al libertății depline și liniștii sufletești...sau poate să mă fac nebună și să dispar pentru 2-3 zile de pe internet (sursa principală de comunicare din ultimul an) și astfel să înțelegem cât de mult ne lipsesc simplele comunicări cu oamenii dragi și iubiți, cât de mult ne lipsesc ei...și cât de dor de este de clipele petrecute împreună!
       Dar dacă totuși e sesiune, poate mai lăsăm melancolia și „ne apucăm de carte” , căci mai știi cum un rezultat excelent la examen îi poate face fericiți pe ei și unicul motiv pentru care am dispărea ar fi lipsa de timp și necesitatea acordării unei atenții mai mari examenelor, căci astfel, o dată ce vom scăpa - ne vom putea bucura pe deplin de mult așteptata vacanță!

Let's my dreams come true in this summer!

Si iata ca am trecut primul examen...obosita ca niciodata si plina de emotii de fericire, caci vara aceasta am pasit cu dreptul inca de la inceput, atunci cind am mers pe 1 iunie la Sinaia.

Azi, cu aceeasi neasteptare ca si data trecuta am fost invitata sa merg pe 3 zile la o tabara de vara, care va avea loc la 60 km distanta de Arges, pe undeva prin munti.
Tot mai mult nu regret alegerea facuta in septembrie, anul trecut, si ma bucur ca am ajuns aici, unde sansele sunt mai mari si experienta e diferita de cea pe care avea sa o traiesc acasa.
Un lucru imi lipseste aici - oamenii la care tin foarte mult...Caci, zilnic ma regasesc in citatul care spunea : "Oamenii necesari si dragi traiesc departe..."(din pacate)
Dar, tot ce se intimpla, se intimpla intotdeauna cu un motiv oarecare. Sa speram la mai bine si sa zimbim indiferent de orice, caci nu mai suntem noi cei care au cele mai mari probleme din lume!

So, Let's do it! Make a change, let's your dreams come true, too!

in drum spre Sinaia

Era vacanta, cea care ma facea libera si fericita...

E vacanta....Sunt coplesita de amintiri si fericita in momentul in care stau in fata leptopului ce imi stie trairile mult mai bine si scriu rinduri care probabil nu valoreaza decat nimic pentru altii.
Ieri am sarbatorit in sanul familiei PASTELE, iar azi e hramul satului, miine nu e decat o zi obisnuita care promite a fi incarcata de pregatiri si emotii ce urmeaza a fi traite mai poimaine, cand merg la gara sa o intimpin pe sora mamei, care imi e si mie ca sora, si exact in urmatoarea zi vom fi acea familie mare gramajoara acasa!

Am o groza de planuri, momente ce le voi purta mai apoi cu mine in bagaj cind ma voi intoarce la Romania.
Dar totusi simt ca imi lipseste ceva, imi lipsesc oamenii ce stiu sa-mi lumineze zilele si sa ma faca sa zimbesc fara motiv, poate din simplul motiv ca imi sunt alaturi, sau din motiv ca stiu cum s-o faca...
Sunt omul fericit care are parte nu de o singura persoana de incredere, care oricind poate apela la unul dintre ei si va gasi acolo intotdeauna o ureche care e gata sa asculte, dar si aici distata e un obstacol care nu ne ofera conditiile necesare pentru a ne simti noi insine si a ne permite sa spunem cu voce tot ceea ce credem si simtim.

Am spus-o de multe ori in mod pesimist> "Viata e dura, traieste si indura...", dar totusi sunt prea optimista pentru a crede in asta si intotdeauna sper ca va veni cit mai curind momentul revederii.
Pina acum ceva timp eram persoana ce nu se gindea la viitor decit in linii generale, insa de ceva timp ceva s-a schimbat la mine, am inceput sa ma gindesc mult mai mult la ceea ce m-ar putea astepta si ce-mi doresc.
Totusi, ramin acelas om independent care tinde sa obtina totul de unul singur, fara a cere ajutor prea des, dar care stie sa le multumeasca celora care vin sa o ajute neintrebati.
 E ceva firesc, omenesc sa stii sa spui un simplu mersi pentru orice fleac, insa e si ceva neobisnuit pentru alte culturi decit a noastra.

Dar, sa revenim "la oile noastre", cum spunea cineva dintre fostii mei profesori...E vacanta, e perioada ce promite petrecerea frumoasa a timpului alaturi de cei dragi, cel putin o parte dintre ei si simplul gind ca sunt acasa imi ofera mult mai multa siguranta si pace, imi permite sa uit pentru citeva saptamini de acea independenta zilnica de a lua decizii si a pune in realizare ceea ce ai decis, e momentul in care asculti cu placere sfaturile parintilor si incerci sa te tii de promisiunile facute lor.
Parintii, ei intotdeauna au stiut sa - mi ofere tot ce au mai bun, intotdeauna ma ajuta indiferent pe cit de greu nu le-ar fi si imi sustin deciziile care poate li se par copilaresti, banale, pentru ei conteaza faptul ca eu incerc sa merg inainte, pentru a ajunge undeva si se bucura de fiecare data cind obtin ceva mult mai mult decit o fac eu! Le sunt recunoscatoare lor pentru tot si intotdeauna ei vor fi un exemplu demn de urmat in viata, pentru ca au facut tot ce le sta in puteri pentru a ne fi alaturi si a nu pleca de linga noi, cum o face marea majoritate de nevoie, mi-au aratat ce inseamna greutatile si m-au invatat cum sa trec peste ele, m-au invatat sa muncesc si sa lupt pentru a obtine tot ce-mi doresc!

As putea vorbi despre ei o vesnicie si nu mi-ar ajunge cuvinte pentru a spune pe cit de minunati sunt si cit de tare ii iubesc!

Ma bucur de fiecare moment pe care il pot petrece acasa, mai ales acum, cind aceste momente sunt putine si nu dureaza mult...ma bucur de fiecare intrebare nenumarata pe care mi-o pune fratiorul in fiacare zi, care suna mai mult a provocare si ma face sa-mi amintesc de acel copil care am fost si eu cindva.
Nu credem vreo data ca voi ajunge sa duc dorul copilariei, dar corect a spus acel cineva, ca dupa 20 ' ne dorim sa revenim in anii copilariei, cind ne bucuram de orice fleac si ne traiam din plin clipa!

Sa luam cu totii acea lectie pe care ne-o dau copiii> Sa ne bucuram de fiecare fleac si sa traim clipa!

Mergeam prin ploaie...

   

 Mergeam prin ploaie...cu pasi marunti...admiram fiecare picatura nevinovata a visului de a te avea alaturi...iti simteam lipsa, dar in acelas timp iti miroseam prezenta...Iti stiiam gindul alaturi de mine si nu incetam nici pentru o clipa sa-ti duc dorul!

 Traiam amintiri ce tineau de noi, gustam din trecutul frumos clipele ce ne-au adus impreuna...Visam...visam fara sa-mi doresc clipele ce urmeaza...Da, visele cu ochii deschisi pe care le detest, cele care se pot transforma prea usor in dezamagire...Ca mai apoi sa cobor cu piciorele pe pamint si sa-ti astept sunetul, pentru a-ti auzi vocea si a-ti vedea chipul!...

"Любовь – соревнование между мужчиной и женщиной за то, чтобы доставить друг другу как можно больше счастья."

De azi (16.02.2013): „Colege pe viață”

Am trecut încrezute și grăbite prin prisma amintirilor legate de liceu.

Mereu cu zîmbetul pe buze și pline de viață ne-am lăsat duse de vînt în drum spre cinema...

Am trăit emoții de care ne era atît de dor și am fost fericite ca pe vremuri.

Pentru o zi am devenit iarăși colege de odaie, doar că e alt cămin, alt mobilier, alte paturi, dar aceleași trăiri și sentimente.

Am zis-o ca printre altele că suntem „Colege pe viață” . Ne leagă o viață și ne legăm și noi de clipele care ne-au făcut cele mai bune prietene...

poza secolului...fiecare este preocupat cu orice...iar noi ne felicitam cu absolvirea LAȘM și ne îmbrățișam în centrul tuturor!

Suntem eroii propriei noastre vieți, plini de melancolie și dor atunci cînd ne despart peste 500 de km și cele mai fericite și nebunatice atunci cînd suntem alături.

Vorba ceea: 

„-Doar tu ești așa nebuna? 

- Nu! Mai am prietene!”

La fel suntem și noi, nu ne pasă de nimeni și nimic atunci cînd mergem glumind și zîmbind pe străzile Chișinăului...

       Iar acum țin să-i ofer cuvîntul ei - prietenei mele Mariana Roșca:

„ Ce pot să scriu?! Amintirile cristalizate în lacrimi de melancolie, păreri de rău poate, alergam pe obrazul meu rătăcindu-se de întrebări ce sunau permanent în encefalul meu incardescent. Aș putea așterne multe rînduri pe coala asta de hîrtie așezată la cîrma pixului pentru a da viață, formă și culoare gîndurilor. Da, un pumn de gînduri îmi sunt deajunse. Un pumn de amintiri, la fel!

De ce mai are nevoie un om pentru a fi fericit?! Să trăiești așa cum ți-ai imaginat, să mergi cu încredere în direcția visurilor tale. Asta e tot de ce are nevoie un om...

M-am întrebat dintotdeauna și m-a frămîntat asta de mult timp pînă cînd pe drum un copil a zîmbit cînd părinții săi i-au dăruit un cățeluș. A zis: „Sunt fericit, foarte fericit!...”. Mi s-a umplut inima de dragoste și eram fericită și eu pentru el! De ce? : Pentru că ajunși pe treapta maturității nu observăm lucrurile mărunte care te pot face fericit. Mergem pe alături, alergăm, ne grăbim, nu vedem ceea ce ne-nconjoară...”

Deci, profitați din plin de fiecare moment al vieții petrecut alături de cei dragi!

„Da, mereu ne grăbim! Dar unde? Ce nu vom reuși? Să zîmbim? Să ne bucurăm? Banii joacă rolul pilonului celui mai important în viața noastră...Dar, oare e acesta sensul adevarat al fericirii? ”

Și totuși unde ne grăbim???...

Citate

Tacerea...

E lucru sfint sa stii sa taci la momentul potrivit, fara a pune vreascuri pe foc si a convoca noi certuri de care nu ai nevoie!
E minunat sa stai linga cineva drag si sa savurezi din plin tacerea, care de fapt nu te deranjeaza, caci pentru tine conteaza mult mai mult prezenta persoanei, nu vorbele banale pe care urmeaza sa le puneti in discutie!

Когда молчание вдвоем не напрягает, ты понимаешь, что нашёл кого-то особенного.♥♥♥

Acest citat ascunde in sine un adevar, pe care il stiu doar cei care au trait aceste momente.  Credem in iubire doar atunci cind simtim acest sentiment, cind avem la cine ne gindi o data ce citim un citat si ne regasim pe noi doi... Tacerea in doi, ascunde un farmec de placere, unul de care au parte toti la un anumit moment...

Haideti sa primim placere din linistea tacerii!!! :)