E vacanta....Sunt coplesita de amintiri si fericita in momentul in care stau in fata leptopului ce imi stie trairile mult mai bine si scriu rinduri care probabil nu valoreaza decat nimic pentru altii.
Ieri am sarbatorit in sanul familiei PASTELE, iar azi e hramul satului, miine nu e decat o zi obisnuita care promite a fi incarcata de pregatiri si emotii ce urmeaza a fi traite mai poimaine, cand merg la gara sa o intimpin pe sora mamei, care imi e si mie ca sora, si exact in urmatoarea zi vom fi acea familie mare gramajoara acasa!
Am o groza de planuri, momente ce le voi purta mai apoi cu mine in bagaj cind ma voi intoarce la Romania.
Dar totusi simt ca imi lipseste ceva, imi lipsesc oamenii ce stiu sa-mi lumineze zilele si sa ma faca sa zimbesc fara motiv, poate din simplul motiv ca imi sunt alaturi, sau din motiv ca stiu cum s-o faca...
Sunt omul fericit care are parte nu de o singura persoana de incredere, care oricind poate apela la unul dintre ei si va gasi acolo intotdeauna o ureche care e gata sa asculte, dar si aici distata e un obstacol care nu ne ofera conditiile necesare pentru a ne simti noi insine si a ne permite sa spunem cu voce tot ceea ce credem si simtim.
Am spus-o de multe ori in mod pesimist> "Viata e dura, traieste si indura...", dar totusi sunt prea optimista pentru a crede in asta si intotdeauna sper ca va veni cit mai curind momentul revederii.
Pina acum ceva timp eram persoana ce nu se gindea la viitor decit in linii generale, insa de ceva timp ceva s-a schimbat la mine, am inceput sa ma gindesc mult mai mult la ceea ce m-ar putea astepta si ce-mi doresc.
Totusi, ramin acelas om independent care tinde sa obtina totul de unul singur, fara a cere ajutor prea des, dar care stie sa le multumeasca celora care vin sa o ajute neintrebati.
E ceva firesc, omenesc sa stii sa spui un simplu mersi pentru orice fleac, insa e si ceva neobisnuit pentru alte culturi decit a noastra.
Dar, sa revenim "la oile noastre", cum spunea cineva dintre fostii mei profesori...E vacanta, e perioada ce promite petrecerea frumoasa a timpului alaturi de cei dragi, cel putin o parte dintre ei si simplul gind ca sunt acasa imi ofera mult mai multa siguranta si pace, imi permite sa uit pentru citeva saptamini de acea independenta zilnica de a lua decizii si a pune in realizare ceea ce ai decis, e momentul in care asculti cu placere sfaturile parintilor si incerci sa te tii de promisiunile facute lor.
Parintii, ei intotdeauna au stiut sa - mi ofere tot ce au mai bun, intotdeauna ma ajuta indiferent pe cit de greu nu le-ar fi si imi sustin deciziile care poate li se par copilaresti, banale, pentru ei conteaza faptul ca eu incerc sa merg inainte, pentru a ajunge undeva si se bucura de fiecare data cind obtin ceva mult mai mult decit o fac eu! Le sunt recunoscatoare lor pentru tot si intotdeauna ei vor fi un exemplu demn de urmat in viata, pentru ca au facut tot ce le sta in puteri pentru a ne fi alaturi si a nu pleca de linga noi, cum o face marea majoritate de nevoie, mi-au aratat ce inseamna greutatile si m-au invatat cum sa trec peste ele, m-au invatat sa muncesc si sa lupt pentru a obtine tot ce-mi doresc!
As putea vorbi despre ei o vesnicie si nu mi-ar ajunge cuvinte pentru a spune pe cit de minunati sunt si cit de tare ii iubesc!
Ma bucur de fiecare moment pe care il pot petrece acasa, mai ales acum, cind aceste momente sunt putine si nu dureaza mult...ma bucur de fiecare intrebare nenumarata pe care mi-o pune fratiorul in fiacare zi, care suna mai mult a provocare si ma face sa-mi amintesc de acel copil care am fost si eu cindva.
Nu credem vreo data ca voi ajunge sa duc dorul copilariei, dar corect a spus acel cineva, ca dupa 20 ' ne dorim sa revenim in anii copilariei, cind ne bucuram de orice fleac si ne traiam din plin clipa!
Sa luam cu totii acea lectie pe care ne-o dau copiii> Sa ne bucuram de fiecare fleac si sa traim clipa!
Ieri am sarbatorit in sanul familiei PASTELE, iar azi e hramul satului, miine nu e decat o zi obisnuita care promite a fi incarcata de pregatiri si emotii ce urmeaza a fi traite mai poimaine, cand merg la gara sa o intimpin pe sora mamei, care imi e si mie ca sora, si exact in urmatoarea zi vom fi acea familie mare gramajoara acasa!
Am o groza de planuri, momente ce le voi purta mai apoi cu mine in bagaj cind ma voi intoarce la Romania.
Dar totusi simt ca imi lipseste ceva, imi lipsesc oamenii ce stiu sa-mi lumineze zilele si sa ma faca sa zimbesc fara motiv, poate din simplul motiv ca imi sunt alaturi, sau din motiv ca stiu cum s-o faca...
Sunt omul fericit care are parte nu de o singura persoana de incredere, care oricind poate apela la unul dintre ei si va gasi acolo intotdeauna o ureche care e gata sa asculte, dar si aici distata e un obstacol care nu ne ofera conditiile necesare pentru a ne simti noi insine si a ne permite sa spunem cu voce tot ceea ce credem si simtim.
Am spus-o de multe ori in mod pesimist> "Viata e dura, traieste si indura...", dar totusi sunt prea optimista pentru a crede in asta si intotdeauna sper ca va veni cit mai curind momentul revederii.
Pina acum ceva timp eram persoana ce nu se gindea la viitor decit in linii generale, insa de ceva timp ceva s-a schimbat la mine, am inceput sa ma gindesc mult mai mult la ceea ce m-ar putea astepta si ce-mi doresc.
Totusi, ramin acelas om independent care tinde sa obtina totul de unul singur, fara a cere ajutor prea des, dar care stie sa le multumeasca celora care vin sa o ajute neintrebati.
E ceva firesc, omenesc sa stii sa spui un simplu mersi pentru orice fleac, insa e si ceva neobisnuit pentru alte culturi decit a noastra.
Dar, sa revenim "la oile noastre", cum spunea cineva dintre fostii mei profesori...E vacanta, e perioada ce promite petrecerea frumoasa a timpului alaturi de cei dragi, cel putin o parte dintre ei si simplul gind ca sunt acasa imi ofera mult mai multa siguranta si pace, imi permite sa uit pentru citeva saptamini de acea independenta zilnica de a lua decizii si a pune in realizare ceea ce ai decis, e momentul in care asculti cu placere sfaturile parintilor si incerci sa te tii de promisiunile facute lor.
Parintii, ei intotdeauna au stiut sa - mi ofere tot ce au mai bun, intotdeauna ma ajuta indiferent pe cit de greu nu le-ar fi si imi sustin deciziile care poate li se par copilaresti, banale, pentru ei conteaza faptul ca eu incerc sa merg inainte, pentru a ajunge undeva si se bucura de fiecare data cind obtin ceva mult mai mult decit o fac eu! Le sunt recunoscatoare lor pentru tot si intotdeauna ei vor fi un exemplu demn de urmat in viata, pentru ca au facut tot ce le sta in puteri pentru a ne fi alaturi si a nu pleca de linga noi, cum o face marea majoritate de nevoie, mi-au aratat ce inseamna greutatile si m-au invatat cum sa trec peste ele, m-au invatat sa muncesc si sa lupt pentru a obtine tot ce-mi doresc!
Ma bucur de fiecare moment pe care il pot petrece acasa, mai ales acum, cind aceste momente sunt putine si nu dureaza mult...ma bucur de fiecare intrebare nenumarata pe care mi-o pune fratiorul in fiacare zi, care suna mai mult a provocare si ma face sa-mi amintesc de acel copil care am fost si eu cindva.
Nu credem vreo data ca voi ajunge sa duc dorul copilariei, dar corect a spus acel cineva, ca dupa 20 ' ne dorim sa revenim in anii copilariei, cind ne bucuram de orice fleac si ne traiam din plin clipa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu