Am invatat...si-am inteles...

    Anul Nou bate la usa, iar noi ne miscam cu acelasi pas grabit sa-l petrecem, fara a incerca sa observam ce lasam in spatele lui!!!

     Anul acesta pentru mine este unul deosebit, noi prieteni, multe schimbari, pina si eu sunt cea care chiar m-am shimbat! Ajunsa la finele anului cred ca e timpul sa fac totalurile... Pina acum ma consideram o persoana care atrage atentia maruntusurilor, dar am inteles ca nu e asa. In ultimele zile petrecute la liceu, inca de pe 20.12.11 am purtat cu mine la lectii aparatul de infotografiat cu scopul de a prinde cele mai deosebite momente din viata de liceu pentru video Anul nou 2012_clasa mea .

 Acum am senzatia ca am reusit sa-i cunosc pe colegii mei mai mult decit ii cunosteam in ultimii 2 ani de liceu, cite momente m-au facut sa-mi schimb viziunea asupra lor si cit pozitivism am vazut in ei!!! Totusi suntem un colectiv unit, a fi uniti pentru noi nu inseamna sa prietenim cu totii ca fratii, dar sa facem impreuna ceva de folos, sa ne organizam si impreuna sa ne aparam drepturile! Ultimele momente, certe, neintelegeri ne-au apropiat ca colectiv si deaceea spunind "Toti sau nimeni" am facut un prim pas spre realizarea unui vis comun. Acum nu mai dau vina pe nici o circumstanta, caci vorba ceea "Tot ce se intimpla, se intimpla cu un scop oarecare!"...La masa de anul nou am fi vorbit intruna, fata de anul trecut, cind nu aveam teme de discutii! Cind imi amintesc... :( ...cum eram noi...acele timpuri sau si facut uitate.
      Semestrul asta mi-am realizat scopul propus, ceea ce ma bucura cel mai mult> impreuna cu clasa am participat la Halloween si Anul Nou, cu numere deosebite.

      SI TOTUSI DORINTELE PUSE DE ANUL NOU SE INDEPLINESC! Deja de vreo 3 ani am remarcat asta...ceva banal, insa deosebit! Am atitea dorinte si totodata inteleg ca nu-mi doresc sa treaca acest an, caci stiu prea bine ce ma asteapta in anul 2012 - BAC-ul, Universitatea...cita rabdare, stres, studii si totul pentru a avea un viitor mai bun!
     Am salvat un om de la inec, am obtinut media dorita pe semestru, am mers la tabara SPARE, mi-am facut noi prieteni de incredere, am vazut pentru prima data marea, am calatorit la Nordul si Sudul Moldovei, am devenit mai indiferenta si am luptat cu visele cu ochii deschisi, caci prea multe ori m-au dezamagit, fiind doar pareri absurde si banale care ma faceau sa sufar...Poate ca nu mai sunt acea copila de cindva, am inteles ca sanatatea e cel mai de pret lucru, caci fara de ea nu existam noi si am invatat ca omul devine agresiv si insuportabil atunci cind se simte rau, cind inima se face mai simtita ca niciodata, iar tu nu ai decit dorinta sa nu vezi pe nimeni in timp ce-ti coordonezi respiratia.
   Am invatat ca trebuie sa traim viata de parca am muri azi, caci amintiti-va cind ultima data le-ati spus parintilor, prietenilor, rudelor: "MERSI PENTRU CA EXISTATI", iar ei la sigur necesita aceste vorbe. Am fost de 2 ori la un pas de la moarte sau consecinte fatale si am trait alaturi de consatenii mei moartea celor 8 oameni in accidentul de la Bulboaca...aceste cazuri m-au motivat sa ma schimb si de fiecare data cind aud pe cineva ca se plinge pentru o medie mica, o simpla cearta, imi amintesc ca exista in viata asta lucruri mai groaznice, care merita lacrimi...iar notele, temele, probele sunt doar mica parte a vietii noastre, parte pe care toti o depasesc, dupa care o si uita! Deaceea IUBITI VIATA...caci nu stii ce te asteapta miine, in drum spre lectii, lucru sau casa!!!
   Am trait un an de neuitat...plin de clipe care multe m-au invatat...Acum sunt acelasi om, unica in felul meu, nu ma consider un om ideal, caci acestia nici nu exista si am invatat ca nu trebuie sa regret nimic, ci doar urmatoarea data sa tin cont sa ma corectez...Pasind cu acelasi pas pe acelas drum...doresc sa inchei micul discurs, despre viata...Viata e in miinile noastre, evident ca exista soarta, insa ea se formeaza odata cu actiunile noastre...Fiti indrazneti si tindeti spre scopurile voastre, faceti tot posibilul pentru a va realiza dorintele  si IUBITI VIATA, caci doar asa ve-ti intelege cit de frumoasa este!!!

Iar eu VA MULTUMESC PENTRU EXISTENTA!!!

Visul

In zori de dimineata,

Cind soarele rasare,

Ma voi trezi...

In aerul de mare...

In vis de vara,

Cu ginduri netrezite,

Ieseam afara -

Spre valuri buimacite...

Eu alergam spre mare,

Marea ma cucerea,

Cind soarele rasare,

Ramin pe urma mea...

Pasii ma paraseau...

O clipa-n amintiri!

Oameni nu mai treceau,

Secunde de clipiri!!!

Aerul se face mai simtit,

Dupa un vis abia trait

In zorii cei de dimineata,

A iernii aurii, ce iar prinde la viata!!!

E...

Eoforie de dimineata

Si roua prinde la viata,

E toamna dupa geam,

E dor de-al nostru neam.

E vis de neinvins,

E timp de neconvins,

E viata ca-ntr-o zi,

De vii, n-ai mai veni!

Se trece timpu-n glas,

Iar noi stam la popas,

Se stinge vocea-n glie

Si-o viata-i ca o mie!!!...

Duet autumnal

E toamna dupa geam,
Iar frunzele cad de pe ram...
Si in acest local frumos
Vad un chip mindru si duios.

Incerc privirea sa-i surprind,
Spre al sau zimbet lacom tind,
Se zbuciuma-ntre noi vuiet de vint
Cersesc sclipiri, dar totusi "nimic sfint".

Covorul moale imi mingiie pasii,
Ignor din gind cruntii si lasii,
Inspir culori de galben-ruginiu
Traiesc iubesc si stiu ce stiu.

E toamna iar in calendar,
Cu ruginite nopti aduse-n dar
In care astept un singur pas prietenesc
In care eu i-as spune: Te iubesc!!!

Vuiet de vint, tacere si trairi
Se simt in spate mii de amintiri...
Si-o lacrima de ceata de lasa lin simtita
Si ea prinde la viata...se pare ca-i iubita...

Clipe de vis traiesc acum,
Caci nu mai sunt singura in drum...
Traiesc trairi in timpul auriu
Al duetului autumnal pe care vi-l descriu!!!

By Cerga Natalia si Gumeniuc Doina

Tabara - locul unde am simtit cum s-a oprit timpul

Timpul - recent a finisat intrecerea sportiva la viteza. Acum m-am convins ca e cel mai rapid, pina si leopardul ramine in urma. Toti vrem mai mult timp, ne dorim ca sa traim o saptamina ca-ntr-o luna, dar din pacate acesta pare a fi o irealitate. Unica si cea mai eficienta sansa de a opri timpul este sa il petreci pe bune. Vara aceasta am mers la tabara "Olimpiet", aici am petrecut 10 zile dincolo de aglomeratia orasului, de magazine, ci doar alaturi de niste elevi de-o virsta cu mine,cu care am petrecut zilele pline cu soare si zimbete. Aveam lumea noastra, una noua si cu totul deosebita, unde pe prim plan erau relatiile prietenesti dintre colectiv. Atunci am inteles ca veselia si oamenii dragi sunt cei care te pot ajuta sa opresti timpul, caci doar atunci cind omul nu are griji, zilele par sa dureze o viata!!! Pina si viziunile tale asupra vietii vor avea alte conotatii, caci traind o asemenea viata devii optimist.

Aici se ascundea schimbarea pe care o cautam, alaturi de colectivul Gutta-Club, de chitara lui Igor Antoniuc, de rugul petrecut alaturi de sunetele strunelor si acele cintece de viata, cu toate ca ruse, dar ce cuvinte frumoase si reprezentative!!!

Simtiam necesitatea sa fiu eu insumi, alaturi de oameni noi si necunoscuti, ca pina la urma sa cunosc chipuri diferite si sa cint dupa vreo 3 ani de tacere, tacere insuportabila, la fel cum un fotbalist nu rezista fara sa atinga mingea de fotbal dupa vreo luna fara meciuri si antrenamente. Pina si acum ascult cintecul mult indragit la tabara>>>"http://www.youtube.com/watch?v=mDryn0JKRYM" si imnul tabarei noastre, acel care a devenit renumit si cintat de toti cei din tabara din intimplare : "http://www.youtube.com/watch?v=K13reFLvOnU" si cintecul care ne reprezenta :"http://www.youtube.com/watch?v=l31SxM7rfZw". Am avut si eu ocazia sa cint cintecul lui Amy McDonald - This is the life si nu voi uita niciodata sustinerea oferita de noii prieteni inainte de concert. Acum duc dorul acelor clipe prea fugare, cind vorbeam in rusa si in romana, cind petreceam zilele vesele, cu jocuri, seminare ecologice in ecoscoala de august. Nu regret faptul ca mi-am incercat norocul odata participind la concursul SPARE si ocupind locul 3, ca acum fac parte din familia Gutta-Club cu 2 coordonatoare deosebite, nu doar prin faptul ca se numesc "NATALIA", dar prin sufletul mare pe care il au.

Aici am cunoscut oameni deosebiti, ca Serghei Mihailovici, care spre marele regret ne-a parasit in ultime zile de tabara, dar prezenta lui pina si acum ne mai ghideaza existenta, caci l-am cunoscut ca pe un om care iubeste natura, cu cita dragoste ne povestea despre padurea din Congascik, la sigur e un om care isi iubea profesia si a depus mult efort pentru a obtine posul pe care il poseda si admiratia elevilor. Ultima seara "Renumita seara alba" am petrecut-o aflindu-ne prietenul tainic, pe care eu il stiiam din prima secunda a impartirii numelor, privind fara sa-mi doresc la foita colegei de camera, cintindu-mi cintecul la concert, apoi la rug pina la intimpinarea zorilor, alaturi de cei mai rezistenti prieteni>>>Natalia, Corina, Valentina si Alexei.

Acea dimineata era unica in care nu era nevoie sa trezesti pe cineva!!! Ne-am facut bagajele, in plina melancolie si speranta ne-am schimbat datele de contact, apoi am urcat in autocar si am pornit la drum, dupa imbratisarea colectiva.

Incercam sa fim optimisti, dar la prima oprire, la Comrat, am inteles ca deja imi e dor de cei care coboara, caci abia in ultimele zile unii mi-au devnit tot mai apropiati sufleteste. Acele lacrimi si priviri si acum le port in suflet, pina la o urmatoare intilnire, una pe care o asteapta toti. Venisera timpul sa cobor si eu...am facut-o din necesitate, caci imi doream sa mai ramin macar o clipa alaturi de ei. Am ajuns acasa...un alt om, cu alte viziuni ale vietii si cu atitea impresii!!!
iar acum am inteles ca "Tabara este locul unde am simtit cum s-a oprit timpul"!!!

Acum...

Trec cu aceeasi pasi grabiti spre viitor, dar nu imi dau seama ca calc cu picioarele-mi ceea la ce tin foarte mult pentru un singur scop...Acum e momentul sa schimb acest inceput de drum, sa-mi iau curajul ca calauza si sa-mi cer iertare de la oamenii pe care nu i-am observat atunci cind traversam strada...Dar, stai? mai este o problema: nustiu cine-s ei???
Gindurile ma domina...gindesc prea mult si aflu din astea prea putine...Deci unica sansa a omului pirdut printre ginduri este scaparea.

Pentru aceasta nu este nevoie decit de >>>
Scoate-ti masca
Zimbeste
Fii atent la drum
Multumeste fiecarui om care iti face o favoare
spune oamenilor dragi mai des>>>Mersi pentru ca existati
si pina la urma:FII TU INSUTI, plin de viata
Devino optimist cu masca de optimist
Si savureaza din plin fiecare secunda a vietii, caci azi existi, iar miine poate ca va fi ultima zi in care te vei afirma...Ia aminte la spusele parintilor tai si multumestele pentru ceea ce au facut pentru tine!!! Traieste intens si iubestete pe tine si pe viata...

Все не случаино!!!

Прошли все дни
Прошли, но я ждала,
Загарелись огни
И надежда еще жила.

И ветер дул,
Темно было тогда,
Случаино ты уснул
Не слышая слава...

Пропали дни,
Пропали как тогда,
Не слышая шаги
Пропали ТЫ и Я!!!

Imnul Dragostei

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi... Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea!

Căutaţi dragostea!!!

E zi...

E zi noua-n calendar
Si totul pare a fi-n zadar
Zimbesc fara sa-mi doresc
Si totusi schimbarea o cersesc...

E viata noua-n asfintit
Si omul se misca prea grabit
Mi-e trist, ca-s singura in drum...
Si dorul paremise-l simt acum.

E lume multa la apus
Dar din pacate, acolo nu-s.
Simt libertatea care ma domina,
Si clipa ce-o sa-mi apartina...

E zgomot mare inspre seara
Si inima incepe sa ma doara...
Simt timpul care fuge neincetat
Spre clipele pe care le-am uitat.

E liniste de dimineata,
Iar omul trist prinde la viata,
In zori cu vise nedormite
Traim acele clipe mult rivnite...

E zi frumoasa la sfirsit
Eu liberatatea am iubit
Si zorii cei de dimineata,
Mi-au spus ca trebuie sa cred in viata!!!

Propriul ideal

"A fi ideal" nu este decit o dorinta tipica unui om. Toti oamenii sunt in cautarea unui ideal, pe care il gasesc fie in oamenii apropiati, fie la idolii Hollywood-ului...Marea dezamagire a fiecarui om este ca pina la urma "Ninemi nu este ideal in toate domeniile", toti fac gafe si incerca sa devina diferiti odata cu trecerea timpului. Dar nu este ideal acel om care cauta schimbare??? sau poate ideal e cel care traieste de azi pe miine, fara griji si nevoi pe cap??? dar ce sa mai zicem de cei care zilnic muncesc pentru a aduce in familie un venit destoinic unui trai decent???...Totusi, fiecare individ are impresii si pareri proprii, daca eu cred ca omul ideal este cel care stie sa munceasca din plin si sa se distreze in acelas moment asta nu inseamna ca tu esti de acceasi parere, sau poate esti???

In fine, fiecare isi creeaza propriul ideal culegind particele ale sufletelor omenesti destoinice lui. Dorinta de schimbare il impune pe om "sa caute idealuri in oamenii din jur".Inca de mici copii noi ii gasim ideali pe parintii si buneii nostri, apoi inaintind in virsta, numarul persoanelor cu unele calitati ideale se mareste, iar noi nu suntem decit niste actori, care zilnic joaca scene de viata.

Cu timpul noi ne formam propriul ideal, trecind peste anii de studentie, noi experiente si incepind o viata noua, una de familie, in care devii idolul copilului tau. Pe atunci, dorinta de schimbare se ascunde in zilnicile probleme omenesti si tu nu esti decit : "Omul care si-a obtinut propriul sau ideal".

Salvarea...acea salvare de la inec...

Eram in ziua de duminica (17.07.11)...Totul a inceput de la dorinta de a savura adierea vintului.

Gindeam ca era si timpul sa scoatem barca din umbra acoperisului tacut si l-am rugat pe tata sa mergem cu barca la Nistru, marea sansa de a se plimba si prietena surorii Irina. Dupa o ora de pregatire totul era gata de pornire, pina si buna dispozitie era cu noi. Am mers cu masina vreo 3 minute, asta e marele-mi noroc, ca traiesc aproape de Nistru.

Odata ajunsi tata si-a urmat tipica functie de ani de zile, a pus barca cu motor pe apa. Apoi in timp ce s-a pornit sa duca masina la dig s-a inceput marea poveste. Eu si soramea stateam pe mal, pe cind Irina se scalda in fata noastra. Nu ne faceam mari griji, caci cunosteam prea bine ca nu e nici un pericol in acel loc, dar dorinta de ceva nou de data asta ne-a adus acest ghinion: Irina se porni spre apa mare si mergatoare in pofida prentimpinarii facute, probabil nu sa asteptat ca poate fi intr-atit de mare :) ...apoi pe neasteptate pasi brusc la un inceput de groapa, ceea ce a provocat frica, dadea din miini si din picioare pentru a se mentine la suprafata, dar paremise puterile ei erau limitate...Eu eram unica care o urmarea si in acel moment pentru inceput m-am gindit>"Cum sa inot in haine", dar acest gind de indata a fost invins de altul> "Cred ca e cazul sa las aparatul in barca si sa fug spre Irina"...asa si am facut cu tot cu ochelarii pe ochi, chiar imi era indiferent de toate, principalul era sa o salvez. Am inceput sa inot spre ea inca de la apa mai mica, caci timpul era limitat la secunde...Vazuseram frica in ochii ei, dar am incercat sa fiu calma...un al 4-lea gind imi spunea ca totul va fi bine...Am ajuns la ea si cunoscind reactia celor care sunt panicati in apa>>>i-am spus sa nu ma tina de git si ea se tinea de urarul meu. Apoi, am scoso din acel loc, si chiar de am ajuns cu virful picioarelor la rania care se afla alaturi de groapa din care am scoso sansele noastre erau prea mici, caci apa ne tot ducea in lumea ei...Din toate fortele incecam sa ma misc inainte sau cel putin sa stau pe loc, acolo unde simteam prezenta nisipului. Spre fericirea noastra revenea tata si de indata ce l-am vazut i-am spus : "Tata, vina repede", el nu a inteles initial ce cer eu sa faca, era confuz, dar dupa ce am repetat aceeasi fraza, a inteles ca lucrurile sunt mai serioase de cit credea. L-am vazut doar ca vrea sa vina spre noi, apoi nu il mai urmaream, apa ne tragea prea tare si am decis sa risc atunci cind am dat-o pe Irina in fata mea incercind sa o inping inainte, atunci nu am mai incercat sa ating nisipul, imi era frica sa nu o las pe Irina sa se afunde, caci vedeam prea bine ca nu mai are puteri si doar faptul ca o impingeam o mai sustinea...dupa spusele celor din jur, de fapt in loc sa o imping la apa mai mica noi ne duceam la apa mare si totusi bine ca eu atunci nu constientizam asta, ca putea sa intru in panica. Tremuram...intelegeam ca putem sa ne inecam si nu stiiam ce sa fac, dar nici in cel mai rau gind nu m-am gindit sa cedez, spunindu-mi : "Ambele sau niciuna"...caci mai aveam puteri sa o sustin. Pentru o clipa am ridicat privirea si l-am vazut pe tata cu barca...atunci mi-am zis: "Bine ca s-a gindit sa se porneasca cu ea"...mai avea vreo 3 m pina la noi, puterile-mi erau de ici-colo, nu cedam, dar paremise Irina nu mai putea sa reziste timpului|-)...O vedeam cum incerca din rasputeri sa se tina la suprafata, dar a avut si ea tarie de caracter pe linga frica ispasitoare...mai apoi mi-a spus ca se gindea sa fie luata de apa de una singura, dorea sa-mi spuna sa plec singura la mal, cred ca nu avea sa ma pornesc > "Chiar de pe sub apa dar o scoteam la mal...stiu prea multe despre ceea ce trebuie sa fac cind scoti un om fara cunostinta din apa"...Si iata ca pe linga frica - sufletul zimbi pentru prima data de cind intraseram in apa...caci tata era deja linga Irina, el a incercat sa o urce in barca, ea nici nu avea puteri sa se tina, aveam senzatia ca e gata sa cedeze aici, tatal o tragea in barca, iar eu tinindu-ma o ajutam sa se urce...:S...Eu am ramas sa ma tin de barca pina la mal...nu am atins pamintul decit atunci cind m-am asigurat cu privirea ca apa e foarte mica...Odata ajunse la mal am inteles ca totul a fost depasit cu succes, dar nu aveam puteri sa zimbesc...

Irina a alergat la soramea, care initial nu observase ce s-a intimplat de eu brusc am inrat in apa...Eu am ramas pe barca, cu un chip speriat, inconstient, de care nu vreau sa-mi amintesc (cry) ...credeam ca ziua se inchee aici, nu voi mai zimbi, nu voi mai fi fericita in aceasta duminica nevinovata.

Am impins barca pe apa si tatal a incercat sa porneasca motorul, credeam ca doar pentru a merge la locul initial al barcii...dar el si-a dorit sa faca o mini plimbare, iar in momentrul in care le-am vazut pe fete la mal salutindu-ne si zimbind de bucurie ca am pornit barca in adierea vintului, am zimbit,

acest zimbet a fost marea mea salvare...El m-a facut sa inteleg cit de frumoasa este viata, ce avea sa ratam daca avea sa ne *...*, pina si libertatea imi era buna prietena a momentului...o acceptam asa cum era, unica, asa cum doar ea stie sa ma invete ce inseamna sa traiesti...:)Luaseram aparatul in mina inca de la inceputul plimbarii cu barca, pe cit de straniu nu ar suna> dar de fiecare data cind sunt cu aparatul in mina sunt mai fericita...anume pozele facute in prima plimbare m-au facut sa uit cele intimplate, pozam ceea ce vedeam si vedeam ceea ce stiiam pina am ajuns iarasi la mal...Prima intrebare pe care am pus-o a fost : "Irina, cum te simti?" ...si am inceput sa cercetam situatia, pentru a o intelege, pentru a o uita, pina si aceasta scriere este pentru uitare...In pofida celor intimplate am incercat sa savura clipele trecatoare de duminica...in lunga plimbare cu barca in plina frumusete a Nistrului, am incercat sa ne scaldam, ba chiar intr-un loc mai periculos :S, cu o apa mica, apoi brus foarte mare, sigur ca Irina nu a stat decit la mal, dar eu si soramea incercam sa savuram adincimea, doar pe linga tata eu ma simt in plina siguranta la adincime. In aceasta zi masca de nisip a fost cea mai mare salvatoare a miinilor tremuratoare, caci o faceam concomitent :D,

cu zimbete, buna dispozitie si cu o mica, dar de valoare experienta de viata la spatele nostru, caci doar atunci cind esti la un pas de moarte intelegi cit de valoroasa este viata...

Ginduri de ceara

Ginduri de ceara scaldate in picaturi firave de ploaie de vara, iarasi ploaia este marea mea salvatoare. De fiecare data cind incercam sa constriesc noi labirinturi, uitam de unde mi-am inceput marele drum si iata ca doar picaturile firave de ploaie indrazneau sa ma ajunga si pina acolo. Marea liniste este una datatoare de viata inutila, caci gindurile te inundeaza astfel unei ploi puternice pe soselile Chisinaului...Aceste ginduri sunt prea multe pentru a fi intelese corect de creeru-mi incardescent si obosit de marile aglomeratii lumesti. Doar o foaie alba si un pix albastru sunt in stare sa insemne aceste multimi, aceste sute de clipe vazute intr-o singura secunda, care nu au decit un singur sens...Apa, apa si iar apa, cineva le-ar mai numi "apusoara" si asa nu ar fi gresit spus. Gindurile nu sint decit o ceara care odata patrunsa in lumea reala se topeste, fara prea mari sanse de viata... Dar la sigur 2-3 dintre miile de ginduri prind viata si formeaza idei de succes, idei care nu pot fi palgiate de oricine, idei sincere si dependente de toate celelalte ginduri fugare. Cineva imi spunea ca "MASINA TIMPULUI NU EXISTA", acum eu i-as raspunde contrariul>>>Masina timpului exista, ea se afla in adincul sufletului nostru, acolo unde i-au natere cele mai geniale si fugare idei de ceara. Gindestete>>> de cite ori ai calatorit in trecut si viitor cu ajutorul gindului??? M-ai tii minte numarul concret??? La sigur, unul dintre sutele de ginduri pe care le ai la moment este in marea calatorie cu masina timpului...Deci, nu doresc sa-ti deranjez calatoria si iti urez bafta in urmatoarele calatorii cu masina timpului pe ginduri de ceara!!!

Morala''

1. Femeia nu mai acceptă să locuiască în copac. Şi plânge. Bărbatul descoperă peştera.
2. În peşteră e frig. Femeia plânge. Bărbatul descoperă focul.
3. În peşteră e curent şi umezeală şi din cauza asta copiii răcesc, fac pneumonie şi mor. Femeia plânge. Bărbatul construieşte mai întâi un bordei apoi o casă din lemn şi piatră.
4. Femeia observă că seamănă prea mult cu semenele ei. Şi începe să plângă. Bărbatul inventează fardurile si bijuteriile.

MORALA: Când femeile plâng, umanitatea evoluează.

ALTA MORALA: Fără femei am fi trăit şi acum în copac.

Acolo unde noi nu suntem ...

Drumuri...drumuri si iar drumuri...

Drumetii pasesc grabit in cautarea unui eu personal, dar in unul dintre acestea afla marea stire ca doar acolo unde el nu este - e cel mai bine...Toti cautam infinitul si uitam sa ne uitam pe unde calcam, si totusi cite lucruri frumoase noi nu observam...cit de frumoasa e viata dincolo de ceea ce vedem, caci noi uneori vedem lumea ca si cum privim al ceas, dar nu vedem cit e ora sau cel putin nu retinem...Acolo, dincolo de lumea de zi cu zi, dincolo de ceea ce vdem si cunoastem nu este decit un cunoscut, care la un moment dat poate deveni o obisnuinta fara valoare...Noi avem foarte multe obisnuinte, ceva normal pentru fiecare dintre noi, dar cit de putin timp noi lasam pentru oamenii dragi, cei care ne-au dat viata, care ne-au educat si ne sustin la timpuri grele, caci ei nu sunt decit una din obisnuintele noastre...

Poate ar fi cazul sa fim atenti la detalii pentru a avea mai multe sanse de a observa oamenii care au devenit o obisnuinta sau poate ar fi mai bine sa mergem cu acelas pas grabit spre infinit...poate...Si totusi doar acolo unde nu suntem noi e cel mai bine!!!