Drumetii pasesc grabit in cautarea unui eu personal, dar in unul dintre acestea afla marea stire ca doar acolo unde el nu este - e cel mai bine...Toti cautam infinitul si uitam sa ne uitam pe unde calcam, si totusi cite lucruri frumoase noi nu observam...cit de frumoasa e viata dincolo de ceea ce vedem, caci noi uneori vedem lumea ca si cum privim al ceas, dar nu vedem cit e ora sau cel putin nu retinem...Acolo, dincolo de lumea de zi cu zi, dincolo de ceea ce vdem si cunoastem nu este decit un cunoscut, care la un moment dat poate deveni o obisnuinta fara valoare...Noi avem foarte multe obisnuinte, ceva normal pentru fiecare dintre noi, dar cit de putin timp noi lasam pentru oamenii dragi, cei care ne-au dat viata, care ne-au educat si ne sustin la timpuri grele, caci ei nu sunt decit una din obisnuintele noastre...
Poate ar fi cazul sa fim atenti la detalii pentru a avea mai multe sanse de a observa oamenii care au devenit o obisnuinta sau poate ar fi mai bine sa mergem cu acelas pas grabit spre infinit...poate...Si totusi doar acolo unde nu suntem noi e cel mai bine!!!
