Cautarea

Cautam schimbarea in flori, o cautam printre nori, incercam sa o gasesc dincolo de casa, dar am inteles ca ea este la mine, in adincul sufletului meu, acolo unde se incepe subconstientul...deaceea nu o simteam pina intr-o buna zi ea si-a aratat chipul ei palid si dornic de viata...:)

Pe cind eram mica si iute la picior

          Urmele subrede de cenusa imi mistuie creierul ginditor si ma pun in garda. Parca mai ieri eram copila. Aveam vreo 6 ani cind pentru prima data am pasit pragul scolii in clasa zero. Viata m-a facut sa vad si sa traiesc multe clipe banale, punindu-ma in fata unor noi experiente. Cindva, prin anii cei mai frumosi ai copilariei am petrecut foarte multe clipe de neuitat alturi de copii de-o virsta cu mine, iar azi - treci pe linga ei si ai senzatia ca iti sunt straini. Chiar si cei mai buni prieteni intr-un moment dat mi-au devenit straini, pentru ca inteleg ca nu ii cunosc decit asa cum erau...
         Azi, lumea e alta, altfel actioneaza si gindeste. Poate ca eu sunt cea care vad prea multe si totodata multe incerc sa nu vad, poate era si cazul sa trec pe linga ei tacuta si mindra, sa ma fac ca nu mai tin minte nimic... Si totusi anii se trec, iar clipele cele mai frumoase ale vietii par a fi lasate in umbra trecutului si regretul actual poate fi depasit doar prin propriul curaj. 

Zorile...

      Trecura o seara in asteptare... Omul care se simtea vulnerabil, in conditiile pe care le traia, devenira visator. Intr-o dimineata, plina de clipe petrecute in tacere, la malul riului Nistru statea un om extravertit. Avea un chip palid si obosit, iar privirea era asemeni unei mari, a carui sfirsit se afla undeva departe- poate dincolo de realitate...Si totusi privirea, acea privire cred ca a facut multe persoane sa-si cedeze timpul pentru ea. In acea dimineata, aveai senzatia ca ochii albastri odata cu zorii si zimbitul infidel au prins lumina. Sclipirea lor era intr-atit de pronuntata incit aveai senzatia ca si luciul apei se refleta de la ei.

    Si iata ca peste ceva timp, tacuta si neobservata trecu ea...Neobservata pentru altii, dar nu si pentru el, caci chiar si cel mai neauzit pas al ei il facea ca sa o urmareasca neobservat. Poate ca mergea prea mindra, nu vedea multe si privea lumea de la inaltime, dar totusi nu ezita sa vada ceea de ce avea nevoie si nu era indiferenta. De fapt, ea era rodul luciului, era cea pentru care el era gata de orice, dar nu indraznea sa-si depaseasca limitele si principiile. De multe ori si-a dorit sa faca un prim pas, dar pina la urma raminea doar speranta ca intr-o buna zi isi va lua inima in dinti si o va face. Acele zori l-au inspirat intr-atit de mult incit , odata ce o vazu a prins la curaj si a alergat spre ea sa o salute spunindu-i: "Neatza, nu te supara, dar vreau sa-ti spun ca te iubesc!"...Ea tacu, tacerea a durat mult si inca mai dureaza, pentru ca ea nu s-a asteptat la asemenea cuvinte din partea lui - cel care mereu raminea in umbra...

    Timpul atrecut rapid, el dupa ce s-a dezamagit si nu a inteles reactia pe care ea a avut-o, nu a mai indraznit sa faca un al 2-lea pas, ca pina la urma ambii sa-si urmeze drumurile sale in asteptarea zorilor...

Cu masca pe fata'

Fug printre vise

Alerg cu fiori

Caut compromise

In mii de culori...

Caut o schimbare

Fara incetare

Si totusi regret>

Acel secret.

Caut prin vise

Tot caut salvare...

Clipe promise

Si numai uitare...

Caut necazuri

Sunt neconvinsa

In jur numai hazuri

Iar eu sunt surprinsa...

Vad viata in alb

Pustiu tot ginsesc

Pustie e lumea

Iar eu patimesc...

Stresata de viata

De inima-mi grea

Cu masca pe fata

Spre a ma schimba!!!